La data de 27 septembrie 2024, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Universitateade Stat din Moldova și Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Acest parteneriat vizează implementarea proiectului voucher inovațional „Patrimoniul Cultural 3D al Municipiului Chișinău (3DTur)”, care va aduce patrimoniul arhitectural al orașului în era digitală.
Proiectul, desfășurat în perioada 2024-2025, are ca scop crearea unui mini parc digital 3D al celor mai importante monumente din Chișinău. Acesta va include activități de cercetare, scanare fotogrammetrică și prelucrare a datelor, precum și expoziții 3D ce vor permite vizitatorilor să descopere patrimoniul cultural într-o manieră interactivă și modernă.
Prin această colaborare, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Universitatea de Stat din Moldova își propun să dezvolte noi metode de promovare și conservare digitală a patrimoniului, contribuind astfel la păstrarea memoriei istorice a Chișinăului.


