Universitatea de Stat din Moldova organizează, la 13 noiembrie 2026, ediția a VII-a a Conferinței științifico-practice „Tehnologii fizice avansate cu aplicarea UVS în monitorizarea și modelarea factorilor de mediu”. Evenimentul este consacrat aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova și dedicat Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Conferința se va desfășura în format mixt, cu participare atât fizică, cât și online.
Sunt invitați să participe cadre științifico-didactice, cercetători, doctoranzi și specialiști din țară și de peste hotare. Lucrările conferinței acoperă științele inginerești și tehnologiile, științele fizice, științele geonomice, biologia și ecologia, istoria și arheologia, fizica mediului, robotica și mecatronica.
În cadrul conferinței vor avea loc două paneluri tematice.
Primul panel, „Environmental and Climate Change Education”, este organizat în cadrul proiectului „Mediu sustenabil prin educația pentru drone” (cifrul 25.80012.0807.25TC).
Al doilea, „Advanced UAV Technologies for Environmental Monitoring, Assessment and Modelling”, este organizat în cadrul subprogramului de cercetare PHYSTECH, „Metode fizice avansate și tehnologii bazate pe UAV pentru monitorizare complexă, evaluare și modelare” (codul 011210).
Fiecare participant poate fi autor la cel mult două lucrări. Comunicările pot fi prezentate în limba română, engleză, franceză sau rusă. Pentru includerea în programul conferinței, titlurile comunicărilor se expediază până la 6 noiembrie 2026 la adresa marianna.savva@usm.md.
Articolele, elaborate în conformitate cu cerințele din Anexa 1, se transmit în format electronic la aceeași adresă până la 20 noiembrie 2026. În cazul lucrărilor realizate în cadrul proiectelor de cercetare, denumirea și codul proiectului se indică obligatoriu la finalul textului. Vor fi publicate doar articolele care respectă termenul limită și cerințele stabilite.
Comitetul științific al conferinței reunește cercetători și cadre didactice din Republica Moldova, Italia, Germania, România, Malta și Statele Unite ale Americii, iar pregătirea și desfășurarea lucrărilor sunt asigurate de Comitetul organizatoric.
Informații suplimentare sunt disponibile pe pagina evenimentului:
Vă așteptăm cu drag!
Comitetul organizatoric
