Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, în perioada 20–22 mai 2026, cea de-a XXI-a ediție a Conferinței Internaționale OPROTEH, un eveniment științific de referință dedicat domeniilor ingineriei și tehnologiilor avansate. Ediția din acest an a avut o semnificație aparte, marcând aniversarea a 50 de ani de învățământ tehnic superior băcăuan. Programul conferinței a inclus 7 secțiuni tematice, în cadrul cărora au fost prezentate 328 de lucrări științifice elaborate de 450 de autori – cadre didactice, cercetători și specialiști din universități, institute de cercetare și mediul economic din numeroase țări, printre care Franța, Spania, Olanda, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Marea Britanie, Turcia, Algeria, Liban, Irak, India, Togo, Coasta de Fildeș, Senegal, Camerun, Republica Moldova și România.
În cadrul conferinței a fost prezentată lucrarea științifică „UAV–LiDAR Integrated Approach for Monitoring Mineral Resource Exploitation and Environmental Impact Assessment”, elaborată de cercetătorii Sergiu PASCARI, Alisa MOȘNEAGA, Olga DARII și Marianna SAVVA afiliați Laboratorului de Cercetări Științifice „Environmental Physics and Modeling Complex Systems (ePhysMCS)” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat din Moldova.
Lucrarea a fost realizată în cadrul proiectului pentru tineri cercetători 2025–2026 (cifrul 25.80012.0807.25TC) „Mediu sustenabil prin educația pentru drone”, finanțat de către Agenția Națională de Cercetare și Dezvoltare.
La conferință a participat cercetătorul științific Serghei PASCARI, reprezentând echipa proiectului și prezentând rezultatele cercetării privind utilizarea integrată a tehnologiilor UAV (drone), LiDAR și fotogrammetrie pentru monitorizarea exploatării resurselor minerale și evaluarea impactului asupra mediului.
Studiul propune o metodologie modernă bazată pe utilizarea platformelor UAV echipate cu senzori LiDAR și camere fotogrammetrice pentru colectarea rapidă a datelor topografice și generarea unor produse cartografice avansate, precum ortofotoplanuri, modele digitale ale terenului (DTM), modele digitale ale suprafeței (DSM) și modele digitale de elevație (DEM).
Rezultatele experimentale demonstrează capacitatea tehnologiilor UAV–LiDAR de a furniza date de înaltă rezoluție și precizie, comparabile sau superioare metodelor topografice tradiționale, însă cu un timp redus de achiziție și costuri operaționale mai mici. Modelele digitale generate permit analiza diferențelor de nivel, a stabilității versanților și estimarea volumelor excavate, fiind utile inclusiv pentru monitorizarea proceselor de restaurare ecologică a terenurilor degradate.
Cele șapte secțiuni ale conferinței au abordat domenii variate, precum optimizarea proceselor și sistemelor de fabricație și proiectare asistată de calculator, optimizarea tehnologiilor și echipamentelor din industriile de proces, optimizarea în ingineria și protecția mediului, mecatronică și robotică, inginerie economică, inginerie chimică și alimentară, energetică industrială, știința calculatoarelor și mecanică.


