Editura Springer Nature a publicat în acces deschis articolul „Airborne pollutants collection and analysis based on their fluorescence spectral measurements: a case study on diesel exhaust combustion particles” în revista științifică internațională Discover Environment.

Studiul este realizat în colaborare cu Centrul de Nanobiofotonică și Microspectroscopie Laser al Universității Babeș-Bolyai, director prof. Simion Aștilean, membru corespondent la Academia Română. Rezultatele cercetării demonstrează potențialul soluției inovatoare privind utilizarea microscopiei de forță atomică și a măsurătorilor spectrale de fluorescență în calitate de metode de analiză la impurități pentru probele colectate din atmosferă, fiind un pas important în implementarea invenției ce se referă la dispozitivul și procedeul de colectare din atmosferă a particulelor solide de poluanți cu dimensiuni nano- și micro-metrice.

Abordarea prezentată este o contribuție semnificativă la cercetările de ultimă oră privind monitorizarea calității și protecția mediului ambiant desfășurate în cadrul Laboratorului de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe (ePhysMCS Lab)”.

Articolul complet este disponibil la acest link:

https://link.springer.com/article/10.1007/s44274-024-00069-7